Cea mai TRISTĂ imagine din timpul pandemiei: polițiștii păzesc cimitirul pentru ca românii să nu-și poată jeli morții

Măsurile anunțate de autorități, conform cărora mersul la cimitire a fost interzis în perioada pandemiei a creat multă nemulțumire în rândul românilor.

Închiderea cimitirelor în Sâmbăta Pomenirii Morților și de Florii au reprezentat o lovitură grea pentru români, obișnuiți ca în fiecare an să meargă la rudele pe care le-au pierdut. Decizia a creat nemulțumire și confuzie, mulți neînțelegând decizia autorităților.

”Pesemne că îmbolnăvim morții”

”Mergeam până la groapă la taică-meu și la maică-mea să pot să iau niște măsuri pentru o ușiță, să o fac acasă, atât tot.

Cât dura? Două minute! Dar, pesemne că îmbolnăvim morții!”, a declarat un bucureștean pentru TVR2.

De Florii, cimitirele din Capitală au fost păzite de jandarmi și polițiști. De exemplu, un echipaj al Poliției a stat ”de pază” toată ziua în fața Cimitirului Eroilor Revoluției din București.

”Să ne întipărim în minte aceast imagine”

”Imaginea zilelor ăstora nenorocite trebuie să rămână asta! Să ne-o întipărim în minte și în suflet!

Polițiști păzind cimitirul Eroilor Revoluției astfel încât părinții și copiii lor să nu îi poată jeli”, a scris utilizatorul Adrian C. pe contul lui de socializare.

Amenzile, de la 2.000 lei

În ceea ce privește mersul la cimitir în perioada următoare, până la finalul pandemiei, Poliția Română a fost extrem de clară.

”Aceste situații sunt reglementate prin ordonanțe militare care permit doar slujbele de înmormântare/cununie/botez desfășurate cu un număr redus de persoane (maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată și nici nu poate fi considerată o urgență”, a anunțat poliția.

Amenzile pentru persoanele care încalcă reglemantările impuse de ordonanțele militare pornesc de la 2.000 lei. scrie stirilekanald