Nelu Tătaru, după creşterea numărului de cazuri de Covid: „Absolut fiecare măsură de relaxare pe care am luat-o are şi contra-măsuri”

Autoritățile se așteptau la o creștere a numărului de infecții cu COVID-19, în condițiile în care

suntem în cea de-a treia etapă de relaxare, în care am intrat acum 3 zile, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Sistemul medical este pregătit să primească noile cazuri, dă asigurări ministrul Sănătății, care face însă un apel la români să respecte regulile care însoțesc fiecare măsură de relaxare:

„Atâta timp cât respectăm aceste lucruri, putem controla și o eventuală creștere a numărului de cazuri”, subliniază Nelu Tătaru.

PANDEMIE CORONAVIRUS. România a intrat de 3 zile în cea de-a treia etapă de relaxare și vine și după două weekenduri prelungite, astfel că autoritățile se așteptau la o creștere a numărului de cazuri, mărturisește ministrul Sănătății, în interviu acordat HotNews.ro.

Nelu Tătaru spune că sistemul medical este pregătit să facă față noilor cazuri, dar face un apel la români să respecte regulile de protecție care însoțesc fiecare măsură de relaxare, pentru ca numărul cazurilor să poată fi ținut sub control.