Țările din Europa în care românii nu au voie să intre din cauza numărului mare de îmbolnăviri

Din cauza numărului mare de infectări raportat zilnic în România, anumite țări din Europa au luat

decizia de a ne include în zona galbenă, motiv pentru care accesul românilor în anumite state va fi limitat.

Malta a anunțat că va permite zborurile comerciale de la 1 iulie, iar pe lista de state ale căror cetățeni vor putea intra în țară nu se regăsește și România.

Lista statelor europene care pot zbura în și dinspre Malta cuprinde: Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franța , Germania, Grecia, Islanda, Israel, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Slovacia, Spania și Ungaria.

Slovacia nu le permite accesul cetățenilor români pe teritoriul său. Începând cu 20 iunie, cetățenii statelor membre ale UE pot traversa teritoriul Slovaciei, fără aprobarea prealabilă a Ministerului slovac de Interne, cu condiţia ca tranzitul să se realizeze fără oprire, în cel mult 8 ore de la intrare, inclusiv opririle destinate alimentării cu combustibil, potrivit Ambasadei române din Slovacia. Sunt deschise frontierele Slovaciei pentru cetăţenii următoarelor state: Bulgaria, Cipru, Rep. Cehă, Danemarca, Insulele Feroe, Estonia, Finlanda, Grecia, Croația, Islanda, Liechtenstein, Lituania, Letonia, Ungaria, Malta, Germania, Norvegia, Austria, Slovenia, Elveţia, Muntenegru, Monaco şi Polonia.